Cât de repede își pierd condiția fizică adulții care renunță să practice sportul la sală

Cât de repede își pierd condiția fizică adulții care renunță să practice sportul la sală
Publicat: 16/03/2016, 14:43

Situația este mai des întâlnită decât se crede, între 25 și 35% dintre adulți renunță la sală după două sau maximum cinci luni, iar pierderea condiției fizice depinde de mai mulți factori.

CSID explică fenomenele care se petrec în organismul adulților care renunță să practice sportul la sală.

Performanța cardiovasculară scade după o săptămână

Dacă au trecut două săptămâni de la ultimul antrenament, performanța cardiovasculară, rezistența la efort și masa musculară scad. După trei sau patru săptămâni fără sală, ritmul cardiac crește cu 4-15 bătăi, iar volumul sângelui scade cu 5% în primele 24 de ore și cu 20% în două săptămâni.

Performanța cardiovasculară scade mai greu în urma unui antrenament pe o perioadă lungă de timp. Ca regulă generală, cu cât corpul este mai antrenat, cu atât va fi mai greu să revină la forma de dinainte. Pentru cei care de-abia au început să meargă la sală (mai puțin de 6 luni), nivelul lor de fitness va fi afectat mai repede decât în cazul unei persoane care s-a atrenat timp de un an sau mai mult.

Flexibilitatea se pierde cel mai repede

În lipsa antrenamentului sau după o pauză mai lungă, încet corpul revine la starea sa inițială. Flexibilitatea este printre primele beneficii care se pierd. După o perioadă de exerciții de flexibilitate, fibrele musculare suferă pierderi destul de mari, mai ales pentru cei care desfășoară activități sedentare, de birou. Pierderea flexibilității survine în maximum trei zile, cu schimbări pronunțate în următoarele două săptămâni. Cine nu are timp să meargă la sală, ar trebui să facă exerciții de stretching cel puțin de trei ori pe săptămână.

Forța și rezistența sunt afectate

Mușchii, dacă nu sunt folosiți la un nivel similar cu cel din timpul antrenamentelor, încep să piardă din proteine. Datorită calității de a memora mișcări, cei care se întorc la sală după o pauză pot redobândi forma fizică de dinainte. Revenirea este diferită de la un individ la altul, dar nu ar trebui să dureze mai mult de câteva săptămâni.

Dacă vă întrebați care va fi mai afectată forța sau rezistența, fizioterapeutul Danielle Weis explică că forța va fi prima care suferă schimbări din cauza unei modificări suferite de fibrele musculare, dar și cei care practică sporturi de rezistență (mai ales alergat) vor resimți oboseala mai repede și vor avea probleme în a parcurge aceleași distanțe fără dificultate.

Cine plănuiește să-și ia o pauză de la antrenamente trebuie să țină cont de faptul că menținerea în formă nu implică o gândire de tipul totul sau nimic. De fapt, nivelul de fitness poate fi menținut într-o perioadă de timp foarte scurtă. Pentru păstrarea capacității de efort aerobic și tonusul muscular este nevoie doar de 20 de minute de antrenament de interval de mare intensitate (HIIT) de două ori pe săptămână. O sesiune de 20 de minute de antrenament HIIT arde mai multe grăsimi decât 45-60 de minute de cardio clasic.

Înaintarea în vârstă afectează forma fizică

Odată cu înaintarea în vârstă, se pierde din masa musculară și forță, atrage atenția doctorul Brad Thomas. Asta se petrece datorită nivelului de hormoni. Nivelul hormonului de creștere (HGH) începe să scadă odată cu înaintarea în vârstă. De asemenea, capacitatea de rezista la stres și de refacere după situații stresante scade, scrie CSID.

Este nevoie de trei săptămâni pentru a recupera o săptămână de pauză

După o perioadă de timp în care nu se mai merge la sală, sistemul nervos își pierde abilitatea de a se motiva la fel de mult ca în perioadele de antrenament. Va fi nevoie de mai mult efort pentru a face antrenamentele specifice anterioare pauzei luate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Caz BIZAR în lume: nu a mai mâncat și băut timp de 16 ani! I-a...
"Unul era foarte grav". Filmul accidentului din Timiş în care 6 pompieri au ajuns la...
VIDEO Detalii șocante după uciderea fetiței de 8 ani din Botoșani. De ce s-a întors...
Au apărut cireșele și căpșunile românești, de la micii producători! Cat costă kilogramul în piețele...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
Ungurii vor schimba REGULILE din Europa. Totul se va aplica începând cu 1 IULIE
Ce trebuie să facem înainte de a cumpăra cireșe. Explicațiile experților
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul...
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Oamenii de știință au creat diamante în doar 15 minute cu o tehnică inovatoare
×